
Despre noi

Adăpostul Public Suceava
Adăpostul Public Suceava este un serviciu de interes local aflat sub coordonarea Primăriei Municipiului Suceava, având ca scop gestionarea câinilor fără stăpân de pe domeniul public și asigurarea protecției și bunăstării animalelor din municipiu. În prezent, adăpostul găzduiește câteva sute de câini, oferindu-le îngrijire, tratament și șansa de a fi adoptați într-o familie responsabilă.
Misiunea Adăpostului Public Suceava
O comunitate sănătoasă din punct de vedere moral este aceea în care oamenii trăiesc în armonie cu animalele din jurul lor, oferindu-le respect, afecțiune și grija de care au nevoie. În viziunea noastră, locul câinilor nu este nici pe străzi, nici în adăposturi (adăpostul nu înseamnă acasă), ci alături de o familie iubitoare, ca membri respectați ai acesteia.
Ne dorim ca, prin eforturile noastre, Suceava să devină un exemplu în gestionarea responsabilă a animalelor fără stăpân, promovând adopția și bunăstarea acestora.
Momente din teren
Târguri de adopții, campanii în comunitate și oameni care fac diferența.











Ce ne ghidează
Iubire
Fiecare animal din grija noastră primește atenție, îngrijire și dragoste.
Protecție
Nu apelăm la eutanasie. Promovăm sterilizările gratuite și adopțiile responsabile.
Comunitate
Lucrăm împreună cu voluntari, autorități și cetățeni pentru binele animalelor.
Adopție
Credem că fiecare câine merită o casă și o familie iubitoare.
Bunăstare
Asigurăm condiții optime de cazare, hrană și îngrijire medicală.
Sănătate
Toți câinii sunt vaccinați, deparazitați, sterilizați și microcipați.