Ce am mai făcut în această săptămână la Adăpostul Public Suceava

A fost o săptămână plină, cu multă muncă și multă grijă pentru cățeii noștri.

Am început cu multă curățenie, ca de fiecare dată — pentru noi, igiena din adăpost rămâne o prioritate, mai ales în această perioadă cu foarte mulți pui.

🔹 Sterilizări multe-multe – continuăm programul constant, pentru a preveni suferința altor animale pe viitor.

🔹 Capturări în teren, inclusiv cu cușca capcană, acolo unde nu am putut interveni altfel.

🔹 Tratamente zilnice pentru zeci de căței, iar o parte importantă au fost cazurile de parvoviroză. Din păcate, numărul mare de pui înseamnă și o incidență ridicată a acestei boli, însă facem tot ce putem pentru a-i salva și a-i îngriji.

🐶 Vaccinări, foarte multe vaccinări – puii pe care îi vedeți în poze sunt aduși special pentru schema de vaccinare. Am avut enorm de multe de făcut săptămâna aceasta și încă mai avem.

🧡 În plus, ne-am ocupat și de pregătirile pentru târgul de adopții de duminică. Avem emoții, avem speranțe – și avem câțiva căței minunați care abia așteaptă să fie văzuți.

✨ Avem și o veste frumoasă: Orson, dragul nostru blând și răbdător, și-a găsit familie! A plecat spre noua lui casă, unde îl așteaptă oameni buni și multă iubire.

🤝 Am primit și vizita voluntarilor noștri dragi, care au venit cu mâncare bună și chiar medicamente, un sprijin enorm pentru noi și pentru căței. Le mulțumim din inimă!

Continuăm să muncim zi de zi pentru ca fiecare câine din adăpost să fie îngrijit, sănătos și, sperăm, adoptat cât mai curând. Mulțumim tuturor celor care ne sunt alături! ❤️🐾

Distribuie:

Adoptă. Nu cumpăra. Dăruiește iubire.

Vă așteptăm cu drag să ne vizitați, să aflați poveștile cățeilor care așteaptă o familie și, poate, să luați acasă un prieten pe viață.

Postări similare