Nico și Rudi sunt doi frățiori care au ajuns la Adăpostul Public Suceava de puiuți. La scurt timp după ce au fost aduși, amândoi s-au îmbolnăvit de parvoviroză, o boală grea pentru cățelușii mici.






Dar cu tratament, îngrijire și multă grijă din partea echipei noastre, ambii au învins boala și au crescut sănătoși și jucăuși!
Într-o zi, o familie minunată a venit la adăpost hotărâtă să adopte un singur cățel. I-au cunoscut pe Nico și Rudi, s-au îndrăgostit pe loc… și, chiar când erau pe punctul de a pleca, și-au dat seama că nu pot să-i despartă.
Așa că i-au luat pe amândoi acasă, în aceeași zi — și de atunci, sunt de nedespărțit!
Adoptatorii ne-au povestit că a fost cea mai bună decizie: Nico și Rudi cresc frumos, fericiți și plini de energie, împărțind totul — joaca, somnul și dragostea familiei lor.
Povești ca a lor ne amintesc cât de important este ca oamenii din Suceava și din împrejurimi să afle despre Adăpostul Public Suceava, să ne viziteze și să răsfoiască albumele noastre cu câinii adoptabili.
Suntem un adăpost public al municipiului Suceava, iar adopțiile locale sunt esențiale pentru ca să putem continua activitatea noastră în condiții bune, civilizate și eficiente — pentru binele tuturor sufletelor din adăpost.
Mulțumim familiei lui Nico și Rudi și tuturor celor care aleg să adopte, să vorbească despre noi și să ajute aceste povești frumoase să continue!